În timp ce piaţa spaniolă a scăzut cu o pătrime în luna
iulie, înmatriculările Dacia
în Spania au crescut cu 23,3% la 1.016 unităţi, comparativ cu
intervalul similar din 2009 în care au fost înmatriculate
824 automobile Dacia. Luna
Iulie este prin definiţiei una slabă pentru industria auto
spaniolă, dar cu toate acestea piaţa a crescut în primele 7 luni cu
25,2% până la 622.411, dintre care Dacia a contribuit cu 11.380
unităţi. Deşi am tras linie doar după 7 luni, Dacia a reuşit să
vândă cu 30% mai multe maşini decât tot anul 2009, care la rândul
său a fost cu 25% mai prolific decât 2008, prefigurându-se o
tendinţă de creştere foarte consistentă în Spania.
Dacia se
plasează astfel pe locul 17 în clasamentul pe mărci în Spania, cu o
creştere a cotei mai mult decât dublă, de la 0,86% până la 1,83%.
În schimb, Duster se poate lăuda cu faptul că deşi nu a
intrat de mult timp pe piaţă se regăseşte în Top 10 ianuarie-iulie
modele de teren, cu 1.866 vehicule înmatriculate în intervalul
mai-iulie.
Spaniolii sunt foarte naţionaliştii şi marca cea mai vândută în această
ţară rămâne Seat cu 8.816 automobile înmatriculate în Iulie şi
64.252 unităţi în toate cele 7 luni. Liderul urmează tendinţele
pieţei crescând în acest an cu 27%.